Dreptul la opinie

     Am acasă televizor, mă uit la el și nu mi se pare nicidecum că fac un compromis. Aveți ce vedea, nu vă mai căcați în sus că nu aveți televizor acasă crezând că sunteți prea inteligenți pentru ce se arată acolo sau că nu aveți nevoie de informații venite din mass-media. Duhniți a prost.

     Mie îmi place să mă uit la talk-show-uri politice, mai ales alea în care doi invitați se chinuie să-i demonstreze celui de-al treilea că este prost dar acesta insistă să-i contrazică. Oamenii citiți au argumente foarte mișto și de fiecare dată când prostul este învins, acesta vine cu sfânta replică: „Nene, e părerea mea, am și eu dreptul la opinie”. Atunci știi că un om e prost, când tot ce mai are de zis e că aia e părerea lui și tu nu tre’ să-l contrazici pentru că altfel te caci în dreptul lui.
     Mie mi se pare absurd să ai drept de opinie în orice conjunctură cu atât mai mult cu cât foarte mulți tind să abuzeze de el cu nesimțire. Cum își schimbă Popescu gresia în baie, hop și tu, că-i prea verde! Cum ia Becali cu executare, hop și tu, cu părerea și gluma cu cioban! Cum scriu eu ceva pe facebook despre o una cu o mână pe pantalonii mulați și una-n păr, hop și tu că-s misogin și nu-ți accept părerea! Păi ce, eu am intrat în casă la tine să te frec la cap că nu-mi place televizorul tău și tu nu-mi accepți opinia? Trezește-te, băi, băiatule, îmi plătești tu internetul, sau ce?
     Dar asta nu e nimic.  Prostul vine, behăie părerea lui, tu îl lași în pace sau îi dai o veioză-n bot și îi spui să citească o carte. Nu te afectează pe tine cu nimic faptul că ăla e convins de omnipotența elucubrațiilor personale. E el și frustrarea lui, vrea să se simtă și el util cu ceva. Are o părere.
     Ca să vedeți cât de periculos este dreptul la opinie pentru societate, priviți situația dreptului de vot. Tot ce trebuie să faci ca să ai drept de vot este să nu mori până împlinești 18 ani și atât, gata, ai dreptul să ștampilezi o coală de hârtie, să îți exerciți opinia. O să spuneți că, băi, cum, că e constituțional și că libertate de exprimare și că bla bla bla. Arată-mi tu un politician care nu a făcut nimic neconstituțional pe perioada mandatului și eu îmi donez toată averea la stat.
    Dacă stau mai bine să mă gândesc, dreptul la vot e o iluzie. Să creadă omul că are și el un amestec în toată treaba politică, că îl mai leagă ceva de conducerea statului în afară de alocația copiilor și ajutorul de șomaj. Ideea e că nici măcar nu ne trebuie să votăm. Nu pentru că omul habar n-are a doua zi cum îi cheamă pe ăia de i-a ales, ci pentru că acesta este vulnerabil în fața votului deoarece alegerile electorale consumă mult din banii lui și, de parcă asta nu ar fi destul, acestea mai pot fi și fraudate foarte ușor. Politicianul nu trebuie să fie ales de gloată, ci să dea un examen riguros care să dovedească faptul că deține competențele necesare administrării banului public. De-am fim noi o țară mai bengoasă și am trece la nivelul ăsta de departajare al politicianului, țara asta ar arăta cu totul altfel. Până atunci, să lăsăm oamenii cu drept de opinie să se bucure.
     Opiniile sunt utile doar dacă sunt cerute sau dacă vin din partea unor persoane avizate, care cunosc subiectul și care au răspunsuri pertinente la întrebările plauzibile. Dreptul la opinie aduce după sine răspunderi mai mari decât plăcerea de a te băga în seamă.